UN MILIARD MC/an! BSOG demarează proiectul de dezvoltare a GAZELOR NATURALE din Marea Neagră

UN MILIARD MC/an! BSOG demarează proiectul de dezvoltare a GAZELOR NATURALE din Marea Neagră
Publicat: 07/02/2019, 09:37
Actualizat: 26/03/2019, 04:39

Proiectul, care este localizat în zona românească a Mării Negre, la Midia, are o valoare de 400 de milioane de dolari.

„Decizia finală de investiție a fost luată cu bună-credință, pornind de la premisa că BSOG și partenerii săi de concesiune vor reuși restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe și contribuții suplimentare recent introduse, precum și a oricăror restricții privind libera circulație a gazelor pe o piață deplin liberalizată, conform legislației europene. Acestea sunt necesare atât pentru a face Proiectul MGD o investiție viabilă, cât și pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră”, au subliniat reprezentanții BSOG, joi, într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX.

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producție (o sondă submarină la zăcământul Doina și patru sonde de producție la zăcământul Ana) și un ansamblu submarin de producție pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 126 de kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm, până la noua stație de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu (județul Constanța).

Capacitatea de producție estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României, conform estimărilor companiei.

Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Național de Transport operat de SNTGN Transgaz SA (Transgaz) la stația de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG.

Recent, BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a Engie pentru întreaga producție de gaze naturale, mai puțin cota pe care producătorii sunt obligați să o vândă pe piața centralizată. De asemenea, BSOG a încheiat cu Transgaz un contract de transport al gazelor naturale pentru o perioadă de 15 ani.

Construirea, instalarea și punerea în funcțiune a întregii infrastructuri marine și terestre a Proiectului MGD se vor realiza în aproximativ doi ani, în baza unui contract de antrepriză generală încheiat cu GSP Offshore SRL (GSP). Platforma de foraj Uranus a GSP va asigura forajul celor cinci sonde de producție.

BSOG confirmă că aproximativ 70% din totalul activităților contractate pentru Proiectul MGD provin din România.

„Proiectul MGD este unul de pionierat, cu multe reușite realizate în premieră în România. Împreună cu partenerii noștri de concesiune, apreciem în mod deosebit sprijinul pe care l-am primit pe parcurs din partea instituțiilor din România, Transgaz, comunității noastre din Corbu și contractorilor, care a fost vital pentru obținerea deciziei finale de investiție. Așteptăm cu nerăbdare să construim și să punem în funcțiune acest proiect de o importanță crucială pentru industria energetică a României”, a declarat Mark Beacom, directorul general executiv al BSOG.

Pentru anul 2019, BSOG are în plan finalizarea etapei de proiectare de detaliu a Proiectului MGD, începerea fabricării platformei de producție Ana la șantierul naval din Agigea, începerea lucrărilor de construcții civile la STG și procurarea echipamentelor.

foto: Facebook / Black Sea Oil & Gas

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor